Sorana Cîrstea (foto, în dreapta) s-a oprit în turul 3 la Roland Garros, însă pleacă de la Paris cu o supermotivație: aproximativ 15 locuri câștigate în WTA și un mare capital de încredere obținut după o jumătate de sezon în care nu a strălucit.
Capăt de drum la Open-ul Franței și pentru ultima româncă rămasă la simplu, Sorana Cîrstea (99WTA). Sori a pierdut sâmbătă în fața chinezoaicei Na Li (7 WTA) 2-6, 2-6, și s-a oprit astfel la un pas de optimi, în competiția în care în 2009 bifa vârful carierei, „sferturi”.
Ea pune punct sezonului de zgură și începe deja pregătirea pentru al treilea turneu de Mare Șlem, Wimbledon. Târgovișteanca își va face încălzirea pentru mocheta verde de la Londra la prima competiție pe iarbă, programată pe 6 iunie. „Înapoi acasă și începem pregătirea pentru sezonul pe iarbă. Vom începe la Birmingham. Abia aștept!”, a postat Sorana, pe pagina ei de twitter.
Altfel, Roland Garros-ul continuă, pentru prima dată în ultimii ani 40 de ani, fără primele trei favorite, eliminate înainte de sferturi, după Wozniacki și Clijsters părăsind turneul și Zvonareva.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER